TEKEDU anunță al treilea an de colaborare cu UN Women în Moldova, pentru a susține accesul unui număr sporit de fete în tehnologii pentru ca ulterior acestea să opteze pentru o carieră în acest domeniu. Parteneriatul între cele două organizații va susține eforturile de advocacy și promovare ale campionilor pozitivi în educație și în dezvoltarea forței de muncă ca metode de inspirare a fetelor în domeniul tehnologiilor, un sector în creștere.

UN Women în Moldova este una dintre organizațiile care au stat la baza fondării programului GirlsGoIT, iar aportul adus de către UN Women a contribuit ca fetele din Republica Moldova să beneficieze de acces și drepturi egale în domeniul tehnologiilor noi. Cu suportul UN Women, GirlsGoIT a fost extins în 11 regiuni (Călărași, Ungheni, Rezina, Strășeni, Soroca, Sălcuța, Ștefan-Vodă, Comrat, Chișinău, Orhei și Hîncești), iar 23 de participante ale programului au optat pentru studii în tehnologii la facultate.


UN Women a susținut și dezvoltarea unei strategii ambițioase pentru 2020, o strategie care are la bază patru piloni: Educație, Antreprenoriat, Angajare și Egalitate pentru accesul tinerelor în tehnologii. Strategia 4E a fost dezvoltată prin participarea organizațiilor guvernamentale, organizații internaționale, companii private din sectorul TIC, organizații ale societății civile și agenții media. Pentru a afla mai multe despre Strategia 4E accesați acest link.

“Tehnologiile digitale, tot mai mult, remodelează lumea, înțelegerile noastre, interacțiunile și condițiile sociale, politice și economice. Beneficiile ICT pentru femei și fete sunt multe și au un impact major asupra fiecărui aspect al vieții. Mai mult decât atât, tehnologiile informaționale aduc oportunități economice enorme, dar necesită mobilizarea și calificarea continuă a forței de muncă. În condițiile în care femeile constituie, în medie, 15% din specialiștii din industria digitală europeană, este evident că o mare parte din femei și fete ratează noile oportunități. Pentru a schimba acest lucru, începând cu anul 2015, UN Women Moldova a susținut programul GirlsGoIT în calitate de parteneri fondatori. Suntem mândri de parteneriatul nostru cu platforma GirlsGoIT, această inițiativă a încurajat o nouă generație de fete și femei din Moldova să utilizeze tehnologiile și să aducă schimbări în comunitățile lor, inclusiv spargerea stereotipurile de gen adânc înrădăcinate în societatea noastră" UN Women in Moldova

UN Women este organizația Națiunilor Unite dedicată promovării egalității de gen și abilitării femeilor. În Moldova, UN Women este prezentă din anul 2010, desfășurând inițiative menite să sporească capacitățile femeilor, să îmbunătățească oportunitățile lor economice, liderismul și participarea în politică, și să asigure o viață fără violență pentru femei și fete.

Conectează-te cu UN Women pe Facebook și află mai multe desăre comunitatea și misiunea organizației în Moldova.

Posted in News and tagged Swiss Development Cooperation, STEM, Moldova